Muntele de mușchi Rich Piana a fost răpus chiar de ceea ce l-a făcut celebru: de steroizi.
De 17 zile, Rich Piana era în comă, iar astăzi fosta lui soție lui i-a anunțat moartea. Presa internațională scrie că Rich Piana a murit din cauza unei supradoze de steroizi. Poliția a găsit în apartamentul culturistului 20 de sticle cu steroizi.
Rich Piana a leșinat în timp ce era tuns de către prietena sa. El a fost transportat imediat la spital, dar astăzi, cu o lună înainte să împlinească 46 de ani, a murit.
Sportivul s-a apucat de culturism de la vârsta de 11 ani, deci de 34 de ani. El a recunoscut că a folosit, timp de 20 de ani, substanțe interzise pentru a-și umfla mușchii.
”Plâng în aceste momente. Rich Piana a încetat din viaţă. Nu pot să cred. Sunt atât de tristă si distrusă că n-a supravieţuit. Mulţumesc, Rich, pentru că m-ai învăţat atât de multe despre viaţă. Sper că te simţi mai bine acum, în rai şi eşti acolo sănătos, zâmbitor. Odihneşte-te în pace, soţul meu drag”, a scris fosta sa soţie, Sara Piana.
Comentarii
Trimiteți un comentariu